Biografii filosofului Epictet consemnează că nu prea au date concrete, doar că este născut în jurul anului 50 după Hristos, în Hieropolis din Frigia. Este cunoscut ca sclav la Roma pe vremea împăratului Nero.

Epictet filosoful a fost o vocație pentru stoicism. Epictet, în traducere înseamnă „sclavul”. Stăpânul lui avea obiceiul să-l bată crunt, fără milă. Când tot lovea, aude glasul lui Epictet de rugare, ca să nu mai lovească, pentru că i se va rupe piciorul, ceea ce s-a și întâmplat. Cu piciorul rupt, în liniște (stoică) a zis doar atât: „Nu ți-am spus că se va rupe?” De atunci a rămas șchiop!

La Roma, Epictet asculta cursurile predate de stoicul Musonius Rufus, și meditând el singur, cu un picior sănătos a ajuns un filosof cult, căutat de contemporani, între timp fiind eliberat, că nu mai era potrivit pentru treburi fizice.

Împăratul Domițian, în anul 94 după Hristos, îl izgonește pe filosoful Epictet din Roma, așezându-se la Nicopolis, în Epir, unde a expus învățăturile sale celor dornici de înțelepciune.

Deși se spune că de la el nu a rămas nimic scris, totuși, elevul său, Flavius Arrianus, a publicat notițele sale, sub titlul de: Disertațiile lui Epictet,  din cele opt cărți nepăstrându-se decât patru. Mai mult, de la Epictet ne-a rămas, din fericire, Manualul lui Epictet, care este – de fapt – un rezumat al Disertațiilor, despre care filosoful Schopenhauer  susține că este scris chiar de filosoful Epicur.

Manualul lui Epictet, tradus de C. Fedeleș, caracterizează într-un mod original pe Epictet, după cum urmează: „La dânsul totul e linie dreaptă, o singură mântuire – filosofia; o singură filosofie – a faptei; o singură fericire – libertatea; o singură putere – voință; o singură noblețe – rațiunea; o singură metodă – lupta; o singură poziție – conștiința; o singură strategie – retragerea în tine însuți; un singur model în toate – natura; un singur rău – viciul; o singură siguranță – datoria; o singură armură a personalității – caracterul; o singură frumusețe – gândul bun de fiecare clipă; o singură dorință supremă – perfecțiunea și apropierea de Domnul Dumnezeu, de care te leagă pururea esența ta rațională!

Așadar, Epictet prețuiește esențialul interior, stăpânirea de sine, care duce la adevărata forță și fericire, nu cedarea în fața poftei; conducerea vieții potrivit rațiunii și nu atitudinea dictată de instinct!

Pentru că Manualul lui Epictet este prețios pentru viață, răbdătorii cititori vor avea prilejul să cunoască anumite paragrafe  deslușite și de mare folos pentru viața de toate zilele.

Astfel, vom începe seria tabletelor, folosind Manualul lui Epictet, și prima ar fi: „Ce este al nostru și ce nu este!”

Calinic Argeșeanul