Parohia argeșeană Grui din municipiul Câmpulung Muscel și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sf. Mc. Fanurie, ocrotitorul spiritual al bisericii. Foarte mulți credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de Vară de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu această ocazie a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii care au contribuit la ridicarea noului altar din acest cartier muscelean.
În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a făcut tâlcuirea evangheliei din această duminică, amintind în mod deosebit despre dorința tânărului bogat de a afla împărăția lui Dumnezeu.
Istoria acestei noi biserici construite în cartierul Grui din municipiul Câmpulung Muscel a început în anul 2007 odată cu sfințirea paraclisului din lemn. Evenimentul a avut loc la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt.
În anul 2009 a fost pusă piatra de temelie la biserica de zid care a fost construită foarte aproape de paraclis. Lucrările s-au derulat cu mare rapiditate în perioada 2010-2016, biserica fiind definitivată cu sprijinul credincioșilor musceleni.