Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că cine dorește să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-I urmeze. Așadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii și urmarea lui Hristos sunt cele trei condiții pentru a fi creștin și a dobândi mântuirea.
În duminica a treia din Post, după oficierea Sfintei Liturghii, s-a desfășurat procesiunea cu Sfânta Cruce, în parohia Costeștii Noi. Părintele slujitor Gherghina Cristian, alături de credincioși, a săvârșit rugăciune la Sfânta Cruce, săvârșind și slujba Agheasmei mici. După închinare și binecuvântare, creștinii s-au bucurat de agapa frățească.