În lumina recentelor informații publicate în mass-media, cu privire la domnul deputat Bălășoiu Aurel, conducerea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a luat act cu mâhnire de apariția unei asemenea situații, care nu face cinste Bisericii Străbune și aduce atingere preceptelor morale creștin ortodoxe.
În acest sens, la nivel eparhial s-a hotărât anularea mandatului domnului Bălășoiu Aurel de membru în Adunarea Eparhială.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se dezice de asemenea manifestări și îndeamnă la respectarea și cultivarea învățăturii tradiționale ortodoxe românești!