În Duminica dinaintea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele Arhiepiscop Calinic a oficiat Sfânta Liturghie, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Paraclisul cu hramurile Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfânta Teodora de la Sihla și Sfântul Pafnutie – Pârvu Zugravul din satul Oești-Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș.
Părintele Arhiepiscop Calinic a subliniat în cuvântul de învățătură despre faptul că se apropie slăvitul praznic al Bobotezei, pe care trebuie să-l întâmpinăm cu bucurie, cu vrednicie şi recunoştinţă, fiindcă, intrând în repejunile Iordanului, Mântuitorul nostru ia asupra Sa păcatele noastre ca să ne scape de ele. El i-a pregătit pe oameni pentru venirea Izbăvitorului, botezând şi „propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor”. Esenţa predicii sale este: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Mt. 3, 2; cf. Mc. 1, 15), fiindcă numai pocăinţa pregăteşte calea, ca Hristos şi Împărăţia Lui să vină la noi cu putere.