Precum în fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea mare a credincioșilor surzi sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în limbajul semnelor de preoții slujitori Istrate Cătălin, precum și Țîru Cătălin, la biserica pentru surzi „Izvorul Tămăduirii”, la care au participat enoriași din Comunitatea surzilor din Mioveni, precum și din Pitești.
Slujba de sfinţire a apei – Aghiasma Mică – a fost săvârşită după Sfânta Sfânta Liturghie, spre folosul și binecuvântarea fraților surzi, precum și casele acestora.
Cu acest prilej de bucurie duhovnicească întru Lumina neînserată a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, după Dumnezeiasca Liturghie – ca Dar de Mulțumire, prin semne, adus lui Dumnezeu cel Înviat – întregul colectiv al Parohiei Mavrodolu a oferit o agapă frățească pentru credincioșii surzi prezenți la hramul bisericii surzilor din Pitești.