news        mail   location

 
 

Mă bucur că acest savant, Alexandru Ciurea, a trecut neatins de ideologia comunistă atee. A avut reper științele exacte care au „pironit” pe acest român genial în văzduhul credinței adevărate în Iisus Hristos.

 

L-am cunoscut, spre folosul nostru al tuturora și prin știința medicală, dar și prin știința cunoașterii și iubirii Domnului Dumnezeu, zicând în cartea sa: „O componentă deosebită sunt visele care se referă la Divinitate. Să nu uităm că Împărăteasa Elena s-a trezit noaptea, și-a chemat garda și a plecat pe muntele Golgota (326 d.Hr.), în afara orașului Ierusalim. Când a ajuns acolo, a spus: „Aici a fost răstignit Iisus”. De unde a simțit, de unde a știut? Și sunt și alte persoane care au asemenea vise. Sunt multe alte exemple în lume și în literatură de asemenea persoane care au vise de localizare perfectă a unei întâmplări petrecute cu zeci, sute și mii de ani înainte. Nu putem explica de ce sau cum, pur și simplu...științific!”

Aici mergem cu mintea și credința în văzduhul Domnului Dumnezeu și aflăm, spre exemplu, ce ne-a lăsat în scris Sfântul Evanghelist Luca: „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul și fiii voștri și fiicele voastre vor proroci și cei mai tineri ai voștri vor vedea vedenii și bătrânii voștri, vise vor visa” (Faptele Apostolilor 2, 17).

Așadar, Domnul Dumnezeu ne învață, prin Duhul Sfânt, zicând: „Vezi că Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte. Și anume, El vorbește în vis, în vedeniile nopții, atunci când somnul se lasă peste oameni și când ei dorm, în așternutul lor. Atunci El dă înștiințări oamenilor și se cutremură cu arătările Sale...” (Iov 33, 14-16).

Visele adevărate liniștesc omul!

Ele vin de la Domnul Dumnezeu spre deosebire de visele pe care le avem unii dintre noi, vise care ne bântuie, vise obsesive, atunci când dorim ceva și nu ni se împlinește, pentru că cerem ceva care tulbură pacea noastră și a celor din jur!

Să nu ne arătăm visele păcătoase, decât la duhovnic!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar