news        mail   location

 
 

Dacă filosoful Democrit, spunea: „Unii stăpânesc cetăți, dar sunt robiți de femei”, noi am zice, de ce să nu fie „direct” și nu prin bărbați, stăpânitoare de cetăți?

 

Dacă Euripide, alt filosof grec, spune: „De pe buzele femeii cad sfaturi înțelepte”, noi am spune că femeia poate fi pusă în orice fel de post de răspundere.

Tot Euripide scrie: „Se cuvine ca o femeie să împărtășească durerea altei femei”, și dacă așa este, sau trebuie să fie, noi spunem că femeia are cheia tuturor înțelesurilor din lume!

Iar dacă tot Euripide, încă mai stă la taifas cu noi, ne spune, poate, din experiență, că: „Femeia poate aduce bărbatului cel mai mare folos sau cea mai mare vătămare”, atunci noi spunem că este potrivit ca bărbații să schimbe macazul și să se poarte frumos, elegant și sincer, cu femeia, în general și cu soția în special, pentru a se evita nemulțumirea și războiul din familie și din societate!

Acum facem un zbor în India și să vedeți ce se scrie acolo despre femeie: „O! Femeie! Tu nu ești numai plămada măiestrită a lui Dumnezeu, ci dimpotrivă și a oamenilor. Ele te înveșmântă mereu cu frumusețea din inima lor...Poeții îți țes un văl din firele de aur ale închipuirii, meșterii penelului (pictorii) dăruiesc mereu nemurire nouă chipului tău...Tu ești pe jumătate femeie, pe jumătate vis” (Rabrindranath Tagore).

Se pune problema descătușării femeii din fiarele civilizației apăsătoare și lăsate să respire, să conducă destinele omenirii. În stare simplă, începând din familie, femeia poate conduce toate instituțiile administrative, științifice, academice, tehnice, politice, literare, filosofice! Ele sunt un vis! Sunt îngerii păzitori ai omenirii și răsfățatele Universului!

Iar noi, bărbații, niciodată nu vom ști cu adevărat, durerile femeilor din lume, dureri pe care le pricinuim și noi! Vai de capul nostru!

Femeia este mai prudentă ca bărbatul și de o mie de ori mai strașnică, așa cum Cezar Bolliac scrie în Curierul de de ambele sexe, din anul 1844!

Așadar, sus femeia și bărbatul după ea!

Calinic Argeșeanul

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar