În ziua de prăznuire a Acoperământului Maicii Domnului, elevii și profesorii de la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din municipiul Curtea de Argeș, au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în Paraclisul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din cadrul Centrului Eparhial.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de elevii Seminarului Teologic.
În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Eparhiei a vorbit despre importanța cinstirii Maicii Domnului și bucuria pe care o avem că rugăciunile noastre sunt ascultate de Fecioara Maria care permanent roagă pe Fiul și Mântuitorul sufletelor noastre să împlinească cererile și să trimită harul Duhului Sfânt peste întreaga fire zidită de Dumnezeu.