Repet, pentru cine n-a citit până acum, despre „epopeea”, dacă s-ar putea citi și admite astfel de rostire, Serbarea Națională de la Putna, din 15 august 1871, organizată pentru cinstirea eroului și Sfântului…
Au început lucrările de restaurare a Catedralei Arhiepiscopale,, Adormirea Maicii Domnului” din ansamblul mănăstirii Curtea de Argeș și a Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, cu fonduri provenite de la Comisia Europeană, prin programul Regio Sud-Muntenia…
Noul volum intitulat ,, Catehism filosofic” a fost prezentat ieri după-amiază la Colegiul Național ,, Dinicu Golescu” din municipiul Câmpulung Muscel. Elevii și profesorii acestei prestigioase școli muscelene au avut bucuria de a-l…
În urma inundațiilor masive din județele Covasna și Harghita, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se alătură autorităților centrale și județene în efortul de sprijinire a persoanelor care trec prin momente de grea încercare. Astfel,…
În prezentarea dinainte a fost vorba despre discursurile „înfocate” și adânc simțite a domnilor Sila și Sbiera, Mureșan, și Procopeanu, preot din Dorna. Și, continuă Mihai Eminescu: „Nu mai puțin au fost aplaudate…
Binefacerile noastre ne sunt cel mai adesea răsplătite, pentru că Dumnezeu, care este Părinte Bun şi Iubitor, nu uită pe cel care a rupt din puţinul său pentru a da şi celui lipsit,…
Între taina Bisericii lui Hristos și taina familiei creştine există o legătură profundă (cf. Efeseni 5, 32). După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, familia este „biserica de acasă”, în care copilul…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, absolvenții Facultății de Zootehnie din cadrul Institutului Agronomic Nicolae Bălcescu din București ,promoția 1979, au vizitat Ansamblul Mănăstiresc Curtea de Argeș. Părintele Adrian Enache i-a întâmpinat…