Repet, pentru cine n-a citit până acum, despre „epopeea”, dacă s-ar putea citi și admite astfel de rostire, Serbarea Națională de la Putna, din 15 august 1871, organizată pentru cinstirea eroului și Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare.
Iată și finalul apoteotic: „Astfel se fini acea serbare, a căreia amintire va rămânea neștearsă din inimile române și de la care, credem, fiecare s-a întors cu mai multă tărie de suflet, cu mai mult respect pentru eroii trecutului nostru și cu mai multă abnegare în ceea ce privește interesele noastre naționale.
Oricine ce va zice, această serbare a ieșit pe cât se poate de bine mulțămită energiei și zelului comitetului arangiator, mulțămită acelora care prin concursul material au făcut posibilă ținerea ei. Să deie cerul ca să ajungem asemine momente mai adeseori, să ne întâlnim pe mormintele strămoșilor noștri plini de virtute, și să ne legăm de suvenirea lor cu credința și aspirațiile vieții noastre! Numai cu chipul acesta vom putea conserva patria ce avem! Numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă și pomenire în viitor!”
„Curierul de Iași”, Iași, anul IV, nr. 92-93, duminică și miercuri, 22 și 25 august/3 și 6 septembrie 1871!
Dacă nemuritorul Mihai Eminescu n-ar fi scris despre Serbarea de la Mănăstirea Putna, eram mai săraci cu o perlă din Coroana domnească a Sfântului Domn Ștefan cel Mare!
Scripta manent! Scrisul rămâne!
Calinic Argeșeanul
