În urma inundațiilor masive din județele Covasna și Harghita, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se alătură autorităților centrale și județene în efortul de sprijinire a persoanelor care trec prin momente de grea încercare. Astfel, pentru sinistrații din aceste zone grav afectate a fost trimis în cursul zilei de ieri un tir încărcat cu haine și încălțăminte, alimente, apă, produse de igienă și de curățenie. Colecta a fost desfășurată în cadrul parohiei Fundeni din protopopiatul Câmpulung Muscel, acțiunea făcând parte din proiectul eparhial ,, Bucuria de a dărui”. Toate aceste daruri au fost depozitate în parohia Băcel, urmând a fi distribuite către familiile grav afectate.
La această activitate social-filantropică a fost prezent părintele consilier Andrei Diaconescu, responsabil de coordonarea Sectorului Social Filantropic și de Misiune al Eparhiei, precum și părintele Ciprian Dragomir, preot paroh la parohia Fundeni din municipiul Câmpulung Muscel.
După retragerea parțială a apei, echipajele ISU Covasna continuă să intervină în localităţile cele mai afectate de inundaţii: Boroşneu Mare, Băcel, Dobârlău şi Lunca Mărcuşului.
Astfel, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a făcut apel către preoții și credincioșii Eparhiei Argeșului și Muscelului pentru ca aceștia să ofere în continuare sprijin moral și material sinistraților, atât prin rugăciune, cât și prin colectarea de ajutoare financiare și alimente neperisabile.