În ziua praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argesului și Muscelului au fost prezenți într-un număr foarte mare la sfintele slujbe săvârșite în bisericile din cele șase protopopiate.
Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și întreaga fire, precum și ziua Întemeierii Bisericii Creștine.
S-a înțeles, oarecum, ce înseamnă să dormi, somn lin și binefăcător pentru viață. Și este potrivit să ascultăm sfaturile medicale, din partea specialiștilor, cum ar fi și medicul neurochirurg Alexandru Ciurea.
În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian şi a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa.
În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor,…
În cadrul Sectorului de Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mioveni a fost celebrată Bucuria zilei de 1 iunie,…
Ziua Internațională a Copilului este o sărbătoare care se sărbătorește în multe țări. Ziua Copilului reprezintă ziua în care toți copiii trebuie să se simtă bine, să primească daruri. În această zi, fiecare…
Rusaliile alături de Sfintele Paşti sunt cele mai vechi sărbători creştine, fiind prăznuite încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Istoria Bisericii creştine îşi are începutul la Rusalii, când după Pogorârea Sfântului Duh s-a constituit…