Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie și este o zi specială, în care marcăm importanța persoanelor vârstnice pentru societate și, totodată, un prilej de…
Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare…
Milostenia reprezintă jertfelnicia inimii. Dând celor săraci, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Cel care dă celui lipsit, nu face altceva decât să restituie bunuri la izvorul milei, care este…
Ce este milostenia? Este inspirație divină: este iubire, este libertate, Milostenia este spiritul legii. Sfântul Apostol Pavel este cel care a descoperit spiritul legii; și ceea ce el numește ”milostenie”, dintr-o perspectivă divină,…
Tot mai citind, pe ici-colea, am dat peste o Maximă de Drept roman, care ne îndeamnă: „Salvarea Republicii să fie legea supremă!” Acest gând ar aduce un pic de fericire și siguranță, pentru…
Fostul Prim-Ministru al României, pe o vreme în domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cuvântările sale, mai tari ca și granitul, se exprima astfel: „Voim să trăim independenți pentru că voim să trăim…
Omenirea a tot plâns și a bocit, luptându-se pentru libertatea oricărui cetățean, a Patriei iubite, în care s-a născut și, desigur, libertatea Poporului, în întregul său pe fața Pământului.