Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt. Pentru că Domnul ne-a dat nouă poruncile potrivit cu puterile sufletului,…
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune în parteneriat cu Fundația Renașterea și Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București, a desfășurat un proiect prin care s-au…
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă milostenia este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet,…
Când facem milă cu cel nevoiaș, inima ni se face ușoară și căpătăm îndrăzneală în rugăciune. Când miluim pe cel sărman, dispar gândurile cele rele și simțim că suntem din nou fiii lui…
Scrierile lui Victor Hugo, m-au fascinat din tinerețe. Aveam impresia că el a scris și pentru mine, mai ales că personajul său, Cosette, se asemăna în suferințele pe care le-a îndurat și mama…
Câteodată, auzim rostindu-se, cu o stare hazlie: „Ce stai pe gânduri, ca baba între scânduri!” Adică în sicriu! Asta înseamnă că nu ai niciun fel de gânduri. Dură vorbă, un fel de zicere…