Acum vorbim despre cele dintâi Cărţi ale omenirii, scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt. Evreii numesc aceste Cărţi: Tora = „Lege” şi numirea de Pentateuh, care înseamnă „Cele Cinci Cărţi”, şi vine de la…
În cursul anului 1948, un grup de beduini au făcut o descoperire senzaţională. În peşteri spaţioase săpate în munte s-au găsit vase mari de lut ars având înăuntru manuscrise care, în urma studierii…
Dacă traducerea greacă a textului ebraic al Vechiului Testament, s-a impus rapid în viaţa creştinismului din primele secole, răspândit în Asia Mică şi în tot arealul Mării Mediterane, versiunea ebraică a continuat să…
De când mă știu pe lumea aceasta, am avut mari bucurii, să văd în mod efectiv, ajutorul sfinților lui Dumnezeu. De câte ori nu-mi aduc aminte de ajutorul minunat al Sfântului Nicolae sau…
Când noi avem în faţă şi punem mâna pe Biblie sau Sfânta Scriptură, tradusă şi tipărită, deci de-a gata, nu vom şti niciodată volumul de muncă, în decursul veacurilor, al celor care au…
Neîndoielnic, înainte de a fi scrise cărţile biblice, ele au fost precedate de o literatură populară, adică transmisă din gură în gură, prin viu grai. Această bogăţie de informaţie a fost preluată în…
Pentru o înţelegere mai uşoară a acestei denumiri, vom reaminti că Biblia, în întregul ei, este alcătuită din două mari părţi: Vechiul Testament, care întruchipează istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii…
Trecând prin cele două trepte: a şti şi a înţelege, trepte care duc spre o a treia, cea a cunoaşterii, într-un domeniu oarecare de activitate, putem fi siguri că suntem pe un drum…
Unii dintre noi, atunci când iubim o carte, o citim de câteva ori şi o păstrăm cu grijă, pentru a o avea la îndemână. Pentru a înţelege însă Marea Carte a Omenirii, Biblia…
Textul biblic, în decursul mileniilor, a dat de lucru celor care s-au încumetat să se apropie de cele mai presus de înţelegere, cel mai adesea. Când ne gândim că Biblia a fost scrisă…