Se știe că popoarele ca State, pot fi considerate ca oameni singuratici, care în starea lor naturală (primitivă, adică în neatârnare de legi exterioare) se vatămă chiar și numai prin vecinătatea lor, și…
Urmează punctul 5: „Niciun Stat nu trebuie să se amestece cu sila în constituțiunea și guvernarea unui alt Stat.” „Ce ar putea îndreptăți la așa ceva?”, se întreabă filosoful Kant! Dacă o persoană…
Urmează punctul trei: „Armatele permanente (miles perpetuus) trebuie să fie desființate cu timpul, cu desăvârșire..” Se spune că, dacă Napoleon nu ar fi avut armată, nu „toca” Europa până la streașina Moscovei, la…
Iată primul punct din „Proiectul filosofic” din cartea filosofului Immanuel Kant (22 aprilie 1724 – 12 februarie 1804): Spre Pacea Eternă (anul apariției 1795, în Konigsberg, Bavaria – Germania). „Nicio încheiere de pace…
Am anunțat, cu mult înainte, că vom scrie, pe înțelesul tuturor, Despre Pacea Eternă, un proiect filosofic scris de Immanuel Kant, în anul 1795, la Konigsberg (Prusia), care a și încetat din viață…
Acum am ajuns la ultima cugetătoare celebră din cele douăzeci de Regine ale Filosofiei, descrise de alte douăzeci de gânditoare în domeniul Filosofiei. Așadar, ultima din cele douăzeci de Regine ale Filosofiei este,…
Acum vom cunoaște pe Anita L. Allen (n. 1953) gânditoarea care a scris admirabil despre Angela Davis, iar despre ea a scris Ilhan Dahin, altă cercetătoare avizată. Dacă Allen L. Anita este întrebată…
O gânditoare contemporană cu noi, Iris Marion Young (1949-2006), născută la New York în 1949, a obținut titlul de master și pe acela de doctor în filosofie la Universitatea de Stat din Pennsylvania,…
Așa scria marele mitropolit al Țării Românești, Sfântul Martir Antim Ivireanul, în Didahiile sau Predicile sale. Vom avea acum prilejul să citim limba românească de sute de ani, exact așa cum o scria…
Și acum o regină africană: Angela Davis, născută în 1944, în același an de naștere ca și Calinic Argeșeanul. Angela Davis s-a născut în Birmingham, statul Alabama – SUA, în vremea când afro-americanii…