Se spune că Plictiseala este de mai multe feluri, de la om la om, că nu se aseamănă unii cu alții. De exemplu, ne bântuie, uneori sau deseori, plictiseala cronică, atunci când vin asupra noastră valuri de melancolie și predomină o stare de sfârșeală inexplicabilă.
Ne apucă așa, din senin, o neliniște, o tristețe adâncă, de neînțeles și de o pasivitate cu accente de păcătoasă indiferență.
Oricum, atunci când noi ne aflăm într-o stare de plictiseală cronică suntem cuprinși de o agitație teribilă, care tulbură viața noastră de zi cu zi!
Specialiștii în materie spun că plictiseala cronică poate avea accente de depresie, încât putem să afirmăm că există anumite persoane „structurate depresiv”, adică, mai pe înțeles, o scurtă cădere depresivă, născându-se în ființa noastră sentimente de dezamăgire și multă amărăciune și, adeseori, stări de disperare, aflându-ne într-o presiune sufletească imensă.
Știu ce înseamnă această stare pe care n-am încercat-o niciodată, decât după ce am suportat operația la inimă. Toate se schimbă atunci când inima stă din lucrarea ei neadormită! Când te gândești că cineva (chirurgul) a trecut granița firii și „umblă” în labirintul uman, adică, devine „oaspete” când tu ești anesteziat și nu știi ce poate face pentru salvarea ta și cât timp te ține pe masa de operație, atunci se naște un sentiment de depresie și disperare! Viața nu mai curge în parametri normali, iar după părerea filosofului Baruch Spinoza, „omul cuprins în capcana tristeții – iar în acest caz, depresia ar fi înțeleasă ca o tristețe generalizată, constrângătoare – este deconectat de la tendința de autoconservare.”
Să ne punem întrebarea: Ce dorește depresia de la noi?
Ca să răspundem cuminte și cu responsabilitate, este necesar ca noi, să restabilim un echilibru între lumea exterioară și cea interioară, între intelect și emoții, între eficiență și sens. Este vorba și de o pierdere de sine, pierderea sensului vieții. Această situație nedorită, care pune stăpânire pe viața noastră, trebuie, cu orice preț, să fie îndepărtată cu ajutorul lui Dumnezeu, a doctorului grijuliu și mai ales a celor din familie, care trebuie să te vegheze cu răbdare și cu multă atenție.
Am avut ajutorul lui Iisus Hristos și a medicilor înțelegători, dar și a prietenilor, care m-au vegheat cu răbdare neadormită! Mare minune să ai la mari încercări, prezența aproapelui, care să aibă milă sinceră de tine!
Calinic Argeșeanul
