Cuvântul Ierarhului1966

Într-una din zile, tata m-a chemat afară lângă un trunchi de copac, pe care se crăpau lemnele. O bardă stătea înfiptă cu coada oblic. Am început să mă îngrijorez. Dintr-odată îl aud zicând…

Aşadar, iată-mă şi bucătar! Hotărârea tatei era absolută. Nimeni nu mai putea schimba nimic.

În Munţii Neamţului, după cum am mai spus, noi aveam pământ de coasă în trei locuri: Obcină, Borci şi Tisa. Era o fericire să mergem la coasă în Obcină.

De mici copii, tata ne făcea o educaţie straşnică. Munca şi şcoala! Nu se putea comenta niciodată. Erau ascultări sacre.

Așa scria marele mitropolit al Țării Românești, Sfântul Martir Antim Ivireanul, în Didahiile sau Predicile sale.

Prin Munţii Neamţului, animalele sălbatice zburdau în voia lor pe întinse văi şi dealuri, adăpându-se din izvoarele cu apă rece şi mătăsoasă.

N-am să uit nici ofurile mamei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Când venea vremea cositului, prin dumbrăvile munţilor, pe unde aveam noi pământuri, pe Tisa, în Borci şi în Obcina de…

Era în primăvara anului 1944. Al Doilea Război Mondial îşi semăna moartea şi asupra satului Cracăul Negru. Pe Muntele Giurca, din zona Hangului, nemţii şi-au instalat tunurile, de calibru maxim, care-şi trimiteau obuzele…

Mama era o femeie tăcută. Doar când mi se destăinuia, avea un debit verbal necunoscut mie până atunci. Îşi descărca amărăciunile adunate din primăvara vieţii.