Cuvântul Ierarhului2142

În anii ’70 ai secolului „cinic” cum îl numea Adrian Păunescu, pe blestematul secol al XX-lea, s-a gândit ca Mănăstirea Văcăreşti, să devină un Muzeu Naţional Bisericesc al Patriarhiei Române.

Disputa cea aleasă pe varii teme, între patriarh şi supusul său, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, dura de mai multă vreme.

Aşa l-a catalogat Dinu Bălan, într-o vreme, în Cetatea Culturală, An V, octombrie, 2002, pe Romulus Zaharia, cunoscându-l pe când eram stareţ la Mănăstirea Sinaia (1977-1981).

Simbolul de credință al Bisericii Ortodoxe mărturisește, în articolul șase, că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după 40 de zile de la Înviere, „S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”.

M-am apucat de lucru cu toată seriozitatea. Mănăstirea Sinaia era într-un oraş turistic important din ţară şi căutat de turiştii din străinătăţi.

După vizita Patriarhului Iustin, care nu-şi dorise să acceadă la cea mai mare ascultare în Biserica românească, ne-am apucat cu multă râvnă de lucru.

După masă, spre seară, când s-a rărit lumea prin curte, Patriarhul, tot uitându-se pe geamurile de la etajul clădirii, îmi spune pe ton baritonal:

Când Patriarhul Iustin s-a coborât din maşină, am zărit o persoană civilă care purta pe cap o şapcă de turist cu cozoroc. Din grabă, n-am observat mai bine personajul „misterios”. Nu vorbea nimic.…

La numai o săptămână de la numirea ca stareţ al frumoasei Mănăstiri Sinaia, sunt anunţat direct de Patriarhul Iustin Moisescu:

Patriarhul Justinian, pentru vremurile acelea, a fost providenţial. El rămâne o celebritate. Istoricii de mâine vor scrie cum a fost, fără făcături de conjunctură.