„Sofonie” şi nu Sofronie, cum mai spunem din viteza rostirii, înseamnă, în traducere „scutul Domnului” sau „Domnul ocroteşte”. Lucrarea sa profetică, Sofonie scriitorul şi-a exercitat-o în timpul domniei regelui Iosia, între anii 640-609 î. H. .
Sofonie a mustrat fără cruţare decadenţa poporului din regatul lui Iuda. Iată Cuvântul Domnului:
„Să piară’ntru sfârşit de pe faţa pământului,
zice Domnul;
Să piară omul şi vitele,
Să piară peştii mării şi păsările cerului;
Şi vor slăbi necredincioşii
şi pe nelegiuiţi îi voi nimici de pe faţa pământului
zice Domnul.”[1]
După mustrarea necruţătoare, poporul lui „Israel”, care înseamnă „Dumnezeu luptă”, „ascultând de Dumnezeu”, s-a întors de la apucăturile sale necurate. În acest sens, profetul Sofonie scrie, în versiunea lui Valeriu Anania:
„Bucură-te foarte, tu, fiica Sionului,
vesteşte cu glas mare, tu, fiica Ierusalimului!;
din toată inima te veseleşte,
fii plină de’ncântare
tu, fiica Ierusalimului!
Domnul ţi-a şters nedreptăţile
şi te-a izbăvit din inima vrăjmaşilor;
Domnul, Regele lui Israel, e’n mijlocul tău,
şi rele nu vei mai vedea.”[2]
Dacă şi noi ne vom îndrepta din căile noastre rătăcite, vom fi întâmpinaţi de Dumnezeu, care ne va zice întru bucurie:
„Domnul Dumnezeu e’n tine,
Cel-Puternic te va mântui,
El peste tine va aduce veselie.
Şi’ntru iubirea Sa te va’nnoi
Şi’ntru plinirea dorului S’o veseli de tine
Ca’n zi de sărbătoare!”[3]
Doamne, câtă ocrotire!
Calinic Argeșeanul
[1] Sofonie 1, 2-3
[2] Sofonie 3, 14-15
[3] Sofonie 3, 17
