În istoria lumii s-au consumat, deopotrivă, fapte demne de laudă, dar şi nenorociri de tot felul. Acum vom aminti de tragedia consemnată în Biblie şi prăznuită întru pioasă aducere aminte: Tăierea Capului Sfântului…
Geoffroy Saint-Hilaire (1772-1844), savantul naturalist francez vestit peste fruntariile țării sale, a scris cu sinceritate: „Ajuns la acest hotar, fizicianul dispare și rămâne numai omul religios pentru a împărtăși entuziasmul profetului sfânt și…
Desigur, tabloul n-ar fi complet, dacă n-am arăta și mărturiile unor savanți în medicină și chirurgie, cum ar fi Laennec (+1826). Dupuytren (+1836), a zis către un doctor ce făcea pe materialistul: „Dacă…
Acum vom putea lua act și de alți oameni de știință din domeniul chimiei, minerologiei și mecanicii: Abatele Hauy (1743-1822), profesor de minerologie la Muzeul de istorie naturală și la Facultatea de Științe…
Dar fizicienii și chimiștii, ce spun despre credința și evlavia lor, care producea bucurie în sufletele lor? Spre exemplu, fizicianul și chimistul englez, Faraday (1791-1867), s-a exprimat că el „avea o credință nezdruncinată…
Iată că vine și rândul astronomilor, o mică parte, pentru că numărul lor este impresionant. Cine n-a auzit de William Herschel, creatorul astronomiei care a descoperit planeta Uranus și sateliții misterioși ai Planetei…
Dacă tot am amintit de ilustrul Laplace (1749-1827), ar trebui să mai spunem că, în ziua de 17 iunie 1809, scrie o scrisoare fiului său, pe atunci ofițer: „Rog pe Domnul Dumnezeu să…
Și așa, cu pași siguri, ne apropiem de modul cum gândeau și marii oameni de știință din veacul al XIX-lea! Să vedem gândirea complexă a vestitului matematician și astronom francez, Laplace (1749-1827): „Unul…
Cred că ar fi potrivit ca să trecem în revistă și ceea ce gândea filosoful și scriitorul francez J.J. Rousseau (1712-1788), despre maiestuoasa existență a Domnului Dumnezeu: „Să comparăm scopurile deosebite, mijloacele, legăturile…
Acum ne vom bucura, de bună seamă, de cei mai de seamă scriitori din veacul al XVIII-lea. Cel care a umplut sec. XVIII cu faima sa, a fost Voltaire (1694-1778), poet și prozator…