Să nu uităm, mai ales, cele două fericiri rostite din cele nouă, și anume: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumezeu” și „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii…
În istoria popoarelor lumii se consemnează existența femeilor celebre. Dar nu numai a femeilor celebre, așa cum am învățat noi a le cunoaște, atât din istoria social-politică, literar artistică și din domeniul științei,…
Istoricul român, A.D. Xenopol, a întocmit o cuvântare program la Serbarea Națională de la mormântul lui Ștefan cel Mare în 15 (27) august 1871. Vom vedea cum erau vremurile acum 154 de ani,…
După ce, în toamna anului 1916, trupele României, intrată în Primul Război Mondial de partea Antantei, dezrobiseră o parte a Transilvaniei, balanța războiului s-a întors brusc în defavoarea noastră. Coroana, Guvernul și o…
Sfântul Pavel, marele Apostol al neamurilor, cel care a călătorit până la al treilea Cer, din mila lui Dumnezeu, adresându-se creștinilor din Corint, le-a scris din adâncul inimii: „Nu știți oare că sfinții…
Pe parcursul Istoriei Universale se spune, de către cei care numără anii, că omenirea nu a avut pace nici măcare 100 de ani! Este cutremurător! Nu? Chiar și filosofii s-au preocupat de problema…
Câte ceva și despre scriitorul filosof Oscar Wilde (1856-1900), poet, dramaturg și prozator englez. Minte sclipitoare, cu vervă scânteietoare a replicilor și rafinamentul cizelării stilistice, a dus o viață de ostentație și scandal.…
Când eram elev la Seminar în Munții Neamțului, mă bucuram când colegul meu Serghie Vasile îmi aducea cărți peste programa școlară și citeam în concurs: cine citește cărțile cele mai bune! Așa am…
N-am putea trece mai departe, fără să facem o scurtă oprire și asupra lui Henry Davia Thoreau (1817-1862), filosof și scriitor american, născut în orașul Concord din statul Massachusetts. El nu a dorit…
Dintre cărțile de literatură universală am avut bucuria să citesc și capodopera scriitoricească: Război și pace de Lev Nicolaevici Tolstoi, scriitor și filosof rus (1828-1910). S-a născut în Iasnaia Poliana, Gubernia Tula. A…