La Biserica „Sfânta Vineri” din Pitești, a avut loc o festivitate deosebită dedicată elevilor care au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada de Religie, etapa Județeană. Acest eveniment, marcat de solemnitate și bucurie, a…
Sunt uimit de larga și solida pregătire a lui Mihai Eminescu și în privința problemelor sociale, religioase și politice, nu doar în a scrie poezie (când era inspirat) și proză de toate genurile.…
Citind mai atent, putem observa că Mihai Eminescu, în mod surprinzător, face anumite referiri la diplomația ce se purta pe vremea sa și cum deslușea gândurile și faptele ascunse, dar observabile de un…
Chiar dacă pe unii dintre noi nu ne mai privește ce a scris Mihai Eminescu acum 142 de ani, pe alții dintre noi, chiar că ne face o bucurie să vedem cum a…
Pentru Mihai Eminescu, înființarea Mitropoliei Romano-Catolice în București era o problemă ce-l preocupa cu toată vehemența. După o trecere în revistă a unor crâmpeie din domeniul Istoriei românilor, continuă cu reflecțiile sale: „Înființându-se…
Sunt uimit de vastele cunoștințe și în domeniul istoriei românilor, dar și de istorie universală, ale poetului nepereche, Mihai Eminescu. În articolul „Înființarea unei mitropolii”, scrie în Timpul, în anul 1883, din luna…
Credincioșii parohiei argeșene Rogojina din comuna Budeasa au trăit în această duminică momente de mare bucurie. Veniți încă de la primele ore ale dimineții într-un număr foarte mare, au fost martori la slujba…
Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră, „Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi în municipiul Pitești o nouă ediție a ,,Marșului pentru viață”, având mesajul central că ,, fiecare om contează”. Manifestarea a avut un impact deosebit prin prezența…
Mai presus de toate, Mihai Eminescu a făcut o prezentare istorică în timp a Bisericii Romano-Catolice de pe teritoriul României și a arătat deplina toleranță confesională, dar se pare că-l supărau unele „abuzuri”.…