Preocuparea permanentă a neistovitului poet național, continuă în articolul din „Timpul”, III, nr. 170, 4 august 1878, pag. 1: „Cine ne alungă limba din Biserică și din instrucția educativă (a școalelor elementare și secundare), cine nu ne lasă să fim ceea ce suntem a rupt-o cu conștiința noastră națională și cu simpatiile noastre intime, oricât de bune ar fi relațiile lui internaționale cu statul nostru. Numai o sectă fără de patrie și fără de simț istoric, numai cetățenii liberi, egali și înfrățiți ai Universului întreg, numai republica universală, reprezentată la noi prin urmașii fanarioților, C.A. Rosetti, ș.a., a putut da mâna de ajutor unui element străin a cărui tendință este nimicirea noastră națională.
Am permis toate acestea nu pentru a repeta dreptele învinuiri contra republicanilor de la Guvern, căci lucrul e știut de toată lumea și abia mai are nevoie de a fi repetat; dar pentru a arăta că, întrucât interesele Austro-Ungariei și României sunt armonizabile, neatingându-se nici una din rădăcinile existenței noastre, buna înțelegere și o sinceră simpatie, bazată pe reciprocitatea intereselor, e nu numai cu putință, ci chiar foarte probabilă pentru viitor.
Așadar, n-am avea nimic de zis în contra unei apropieri în relațiunile statului nostru cu statul austriac. Lucrul însă de care mi-e teamă este că Guvernul radical, fără experiență și fără cunoașterea lucrurilor, după cum îl cunoaștem, în loc de a armoniza interesele Austriei de la Gurile Dunării cu ale noastre, să le strice și mai rău, făcându-i aceleia promisiuni care nu va fi în stare să le țină, căci împrejurările din Dobrogea sunt departe de a fi atât de lămurite de cum li se par capetelor seci de la noi.
Comparând începutul tuturor statelor, observăm la cel dintâi pas un lucru ce se repetă aproape în mod identic la toate și pretutindenea. Teritoriul întreg ocupat de un popor se privește ca aparținând statului. Așa sub regii romani și la începutul republicii tot pământul era considerat ca fiind al Statului. Ceea ce aveau cetățenii romani era numai posesiunea bunurilor imobile. În vechiul stat germanic lucrul stă tot astfel” (pag. 125).
La noi, românii, a fost la fel, din anul 1945 și până în 1989, adică 44 de ani de comunism feroce, luându-se după capitaliștii occidentali, după cum se vede, ne-au lăsat numai cenușa în sobă și doar pământul de sub casa în care ne-am născut.
O adevărată desrădăcinare a românilor!
Calinic Argeșeanul
