Cu ocazia cinstirii celor 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului sfânt Neagoe Basarab, în municipiul Curtea de Argeș, s-au desfășurat mai multe evenimente cultural-artistice care au avut scopul…
Dumnezeu vorbeşte pentru oricine, în limba pe care acesta o înţelege. Există însă o categorie de oameni pentru care Dumnezeu Cuvântul vorbeşte doar prin semne. Deşi trăiesc printre noi, surdo-muţii formează o comunitate…
În ziua de 26 septembrie, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, domnitor al Țării Românești și ctitorul Mănăstirii de la Curtea de Argeș.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta…
Pelerinajul este specific omului credincios, care caută să se întâlnească cu Dumnezeu, de aceea este privit ca o datorie de suflet pentru creştini. De multe ori, mergem în pelerinaj pentru a ne regăsi…
Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Ion Jianu” din Piteşti a împlinit,vineri 24 septembrie 2021, 140 de ani de existenţă. La ceremonie a luat parte inclusiv şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, care…
Dumnezeu ar fi putut și fără milostenie să-i hrănească pe săraci, dar a legiuit să fie hrăniți de noi ca să ne lege prin iubire și să avem multă dispoziție fierbinte între noi,…
Marți, 28 septembrie 2021, se va desfășura Examenul de Capacitate Preoțească, sesiunea septembrie 2021, pentru fiii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, organizat de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul și Sectorul Administrativ…
Înainte de a scrie câteva gânduri despre Sfântul Neagoe Vodă Basarab, domnul Ţării Româneşti, am parcurs cu atenţie o seamă de lucrări zidite pe izvoarele din vremea sa, precum şi contribuţiile istoricilor, mai…
In Biserica Ortodoxă Română este cinstit astăzi Sfântul Voievod Neagoe Basarab. Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482.