Dintru începuturi, fiii acestui pământ au încercat în decursul timpului, încearcă mereu și nu se vor odihni nici în timpurile ce vin, să se ostenească spre drumul care duce la desăvârșire.
Credincioșii argeșeni din comuna Micești, parohia Trioslav au trăit astăzi momente de mare bucurie. După șase ani de lucrări, noua biserică cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir a fost…
Spuneau filosofii mai vechi de zile, că omul ar fi măsura tuturor lucrurilor. Fiecare dintre noi, dacă zăbovim asupră-ne, fără cruţare, vom vedea ce măsură avem în gândire, simţire, lucrare, credinţă, speranţă şi…
Pentru a se marca 172 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului organizează în aceste zile diferite manifestări cultural-artistice…
Milostenia este un leac împotriva tristeții pe care o aduce în suflet patima iubirii de bani și avuție. Aceasta ne vindecă de răutatea pe care lăcomia o aduce în relația noastră cu aproapele.…
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment.