La început de an bisericesc, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Robaia. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Altarul de Vară aflat…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, membrii delegației Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului la ITO 2023, compusă din patruzeci de persoane, cadre didactice și elevi din cele cinci protopopiate ale Eparhiei, coordonați de preoții slujitori Arsulescu…
Ne bucurăm că Parlamentul României, în anul 2013, a legiferat un punct arhimedic: „Ziua Limbii Române”, care se prăznuiește, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, sfârșitul verii și începutul toamnei multicolore.
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu…
Se cam știe, dar reamintim că din TRADIȚIE se naște stabilitatea, iar din UNITATE se naște puterea! Așadar, Tradiția și Unitatea, sau un trio: stabilitatea, puterea și libertatea, sunt Civilizația însăși. Rădăcina, trunchiul…
În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia, unde a fost…
Având în vedere nevoia tinerilor de a avea o legătură autentică cu tradițiile care ne definesc identitatea culturală și națională, dar și necesitatea de a face faţă provocărilor vieţii cotidiene, Arhiepiscopia Argeșului și…