În ziua de cinstire a Sfântului și Dreptului Iov, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi la mănăstirea Ioan Botezătorul - Antonești din comuna argeșeană Corbeni.
Are umor savantul neurochirurg Alexandru Ciurea, când folosește un cuvânt, cum ar fi: „Alt truc pentru un creier fericit este să evitați orice fel de stare conflictuală.
Atunci când suntem în suferinţă din pricina bolii este foarte importantat să participăm la Taina Sfântului Maslu care se oficiază în Biserică sau chiar să cerem preoţilor să ne facă această Taină personal,…
În ziua de 26 aprilie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. VI pastoral: Cărpeniș, Neagoș, Rudeni, Sălătrucu de Sus…
Cel ce are bogăţia lumii şi-l vede pe fratele său în lipsuri şi inima şi-o închide faţă de el, cum rămâne intru el iubirea lui Dumnezeu? Copilaşii mei, să nu iubim cu vorba,…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat jurizarea Concursului Național Catehetic ”Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”, ediţia a XV-a, la nivel de protoierie.
În fiecare an, în perioada primăverii, anotimpul renașterii şi al speranţei, primim în sufletele noastre, după o perioadă de pregătire în Postul cel Mare, lumina cea vie a praznicului Învierii Domnului Iisus Hristos,…
Când oferi ceva celui aflat în nevoie, bucuria feței tale să fie mai mare decât darul tău și cu cuvântul fă-l să uite necazul. Iar dacă faci acest lucru, bucuria este și mai…
Slujba Sfântului Maslu ni-L descoperă pe Domnul Hristos făcând minuni şi vindecări, fie în mod direct, din pericopele evanghelice (care se citesc, potrivit tradiţiei liturgice, aşezând pe creştetul bolnavului epitrahilul), fie aşa cum…
În contextul proclamării anului 2023 ca Anul omagial al pastorației persoanelor vârstince și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) în Patriarhia Română, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat conceptul…