Străbunicii noştri, mai de la începuturi, au dat „bot în bot”, cum s-ar mai zice, cu stresul. Dacă ne gândim puţintel, vom afla că acest animal fioros, numit de noi, cu precădere, STRES,…
Sub aura binecuvântării lui Dumnezeu, tinerimea scumpă a Ţării a adăstat la izvoarele cele dintâi cu apă limpede ca şi cristalul în care ne oglindim faţa plină de bucurii, netedă şi fără zbârciturile…
Ne bucurăm acum să avem prilejul ca să citim despre George Berkeley, care a văzut lumina zilei în Irlanda, la Kilcrin, pe 12 martie 1685. După ce termină studiile, face două călătorii prin…
Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a consacrat printr-un eveniment festiv la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mioveni, activitatea 1 iunie…
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea…
Prin rugăciune aducem laudă lui Dumnezeu şi-L preamărim urmând îndemnul psalmistului: „Toată suflarea să-L laude pe Domnul!” (Psalmul 150, 6). Totodată, prin ea noi mulţumim lui Dumnezeu, arătându-ne recunoştinţa pentru toate darurile şi…
Cu puțină răbdare, ne apropiem de finalul tabletelor prin care s-a arătat, pe scurt, genialitatea lui Vico Giambattista (1668-1714). Am putut citi din cugetările sale atât de valoroase.
Savantul Giambattista Vico a scris: „E natura copiilor ca să numească cu numele lucrurilor cunoscute, toate celelalte lucruri care au vreo asemănare sau o legătură cu primele. La copii memoria este foarte puternică,…
Să mergem, braț la braț, cu genialul Vico și să citim: „Primii învățați ai lumei greci au fost poeți teologi, care fără îndoială, au înflorit înaintea celor eroici, așa după cum Jupiter a…
Să am iertare pentru că nu mă îndepărtez de marele gânditor, Giambattista Vico și mai continuăm cu cele publicate în lucrările sale: „Oamenii neștiutori ai cauzelor naturale ce produc lucrurile neputând să le…