Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, părintele slujitor Constantin Ghețea s-a alăturat acțiunilor desfășurate de Paraclisul Rectoratului din Pitești.
Recitesc acum la împlinirea a 148 de ani de la nașterea lui Brâncuși, cartea lui Petre Pandea despre marele sculptor, apărută în 1967 la Editura Meridiane și subintitulată „Amintiri și exegeze”.
Într-un triptic de articole, intitulat Pace şi bucurie cu Brâncuşi, am încercat o argumentare care să evidenţieze statura creştină a marelui nostru artist.
În Duminica a XVII-a după Rusalii, Părintele Arhiepiscop Calinic a oficiat Sfânta Liturghie, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Paraclisul cu hramurile Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfânta Teodora de la Sihla și…
Într-un medalion consacrat aforismelor lui Brâncuşi, aminteam că sculptorul a fost cântăreţ în strana bisericii române sau a capelei, cum se spunea pe vremuri, din Paris. O biserică ortodoxă, bineînţeles.
Avicenna, spre deosebire de Aristotel, este unul din cei mai faimoși „dualiști” din istoria filosofiei – el credea că trupul și mintea sunt două substanțe distincte. Marele său predecesor în această privință a…
Ziua naţională a lecturii este marcată în România, începând din anul 2022, pe 15 februarie, deoarece la această dată s-au născut două mari personalităţi ale României: Titu Maiorescu şi Spiru Haret. Astfel, cu…
Aminteam în materialul trecut, de Avicenna (980-1037), după numele său inițial Ibn Sina, născut în Bukhara, în Uzbekistanul de azi. El a scris în limba arabă, limbă în care se învăța carte în…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în conformitate cu Metodologia pentru obținerea gradelor profesionale în preoție de către personalul clerical, aprobată prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, temei…
În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei –cel care este considerat a fi ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din…