Când Solomon, regele biblic, spunea prin graiul Duhului Sfânt, că nu-i nimic nou sub soare: „Ceea ce este a mai fost, ceea ce s-a petrecut se va mai petrece şi nu-i nimic proaspăt sub soare” (Ecclesiastul 1, 9), ne aducem mereu aminte că trebuie să ne pregătim pentru a înţelege mersul lucrurilor în această lume în care ni s-a dat să vieţuim, din mila Domnului.
Când Mihai Viteazul ctitorea Altare, ucis la 44 de ani!, M. Montaigne (1533-1582), cu 5 mai mult decât marele luptător, elabora un cod de comportare socială, în care scria cum se consuma viaţa Franţei.
Iată cum descrie hibele (relele) de zi cu zi care ar chinui pe oameni: nehotărârea, zgârcenia, nesiguranţa, doliu, superstiţia, nestatornicia, ambiţia, cerinţa lucrurilor care stau să vină, gelozia, invidia, apetiturile (pofte prea mari, dereglabile), calomnia, minciuna, cupiditatea (hrăpăreţ), neloialitatea, războiala.
După ce Montaigne a făcut acest desfăşurător dăunător vieţii, va lansa o concepţie despre viaţă.
Voi sublinia că Montaigne avea pe deasupra şi un dor peste măsură de a trăi, ca de altfel noi toţi, de ce să n-o recunoaştem.
Iată cum credea Montaigne că ar trebui să se zidească o societate ideală:
– Aimer, adică să iubim pe Dumnezeu, natura, şi ceea ce ea cuprinde, mai ales pe omul zidit!
– Rire, adică să râdem, să cântăm, să ne bine dispunem, că tare este scurtă viaţa (pentru râs se pun în mişcare 17 muşchi faciali, iar pentru încruntare 47!). Să fim veseli! Dacă nu, la bătrâneţe vom fi nişte pocituri!
– Danser, adică să dansăm în plină natură!
– Vendre, să facem comerţ, să investim, să înmulţim darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu!
– Converser avec les siens avec soi, adică să conversăm cu ai noştri, cu sinea noastră – cu noi înşine – cu alte cuvinte, jos bosumflările şi terorizările!
– Douciment et justement – să fim dulci şi corecţi!
– Ne relacher – să nu slăbim în eforturi!
– Ne dementir, adică să nu ne dezicem de caracterul nostru!
Gândindu-se la caracterul ecleziastic, Nicolae Steinhardt – monahul Nicolae de la Rohia, evreul savant, creştinat întru ortodoxie! – se întreba, după Şeptalogul – Şapte cuvinte, cum se cunoaşte un arhiereu.
„După mitră? După cârjă? După engolpion? După crucea de aur? După mantie? După doctoratul în Teologie?”
Nu!
El se cunoaşte:
După curaj!
După atenţia la nevoile turmei sale!
După solidaritatea cu turma!
După prezenţa în locurile de primejdie!
După capacitatea înfruntării, la nevoie, a puterii de Stat!
După zelul pentru cauza lui Hristos!
După apărarea Bisericii cu orice preţ!
Iată că de la principiile lui Michel de Montaigne, din secolul XVI, am ajuns – arc peste timp – în secolul XX, la Nicolae de la Rohia, consemnând câteva principii fără de care plutim în lumea visării molcome!
Calinic Argeșeanul
