Biografii filosofului Epictet consemnează că nu prea au date concrete, doar că este născut în jurul anului 50 după Hristos, în Hieropolis din Frigia. Este cunoscut ca sclav la Roma pe vremea împăratului…
Câteva cuvinte despre filosoful Seneca, născut aproape de data Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, anul 4, după nașterea Sa, în Cordoba, Spania. L. Annaeus Seneca a intrat în viața politică însă, din cauza…
Câteva repere biografice: Anicius Boethius a fost un filosof născut într-o familie creștină aristocrată, în jurul anului 480, iar în anul 525 a luat drumul veșniciei.
Marele gânditor și filosof Aurelius Augustin a venit pe lume în anul 354 d. Hr., în Tagaste, un micuț orășel din nordul Africii, dintr-o mamă creștină și un tată păgân, fiind educat să…
Înainte de a detalia câte ceva despre fenomenul filosofic în perioada anilor 250-1500 era noastră, este necesar să cunoaștem câteva aspecte. Spre exemplu, în jurul anului 260 d. Hr., filosoful Plotin fondează neoplatonismul,…
Se cuvine să arătăm câteva „cugetări” ale filosofului Zenon, care a anticipat vremurile de azi, în privința științei: „Știința este înțelegerea sigură, pe care te poți bizui, neschimbătoare, și urmând o fundare rațională”.…
Acum, din mila Domnului Dumnezeu vom scrie câte ceva despre filosoful Zenon din Kition (332-265 î. Hr.). Se știe că, după moartea lui Aristotel au apărut două școli principale asupra gândirii filosofice: Etica…
Despre filosoful Diogene din Sinope (404-323 î. Hr.) am auzit, apoi am citit pe cât se putea, amuzându-mă că era, după cum afirma și Platon: „Un Socrate care a înnebunit!” Aceasta, desigur, m-a…
Filosoful Epicur (404-323 î. Hr.) s-a născut în Insula Samos, dintr-o familie ateniană. El a învățat filosofia de la un discipol de al lui Platon. În anul 323 î. Hr., Alexandru cel Mare…
Discipolul lui Platon, Aristotel filosoful ( 384-322 î. Hr.) a văzut lumina zilei la Stagira – Halkidiki, în regiunea nord-estică a Greciei, tatăl său fiind medic al familiei regale a Macedoniei, primind o…