După atâta citit, cine se poate lăuda că a citit? Cât? Și ce anume? Filosofii, și mai ales Boethius, au scris și au mărturisit că Domnul Dumnezeu este Binele Suprem și că El…
„Tu, Care conduci lumea cu Rațiunea Eternă! Creator al Pământului și al Cerului, Care poruncește timpului să se desfășoare în veșnicie și nemișcat rămânând, miști toate lucrurile.
M-am bucurat să citesc, cu de-amănuntul, lucrarea exegetică și atât de lămuritoare a învățatului cărturar Diego Ferrante, care s-a ocupat de opera filosofului Boethius: Consolarea în filosofie!
Să citim din traducerea textului filosofului Boethius: „Câți crezi că sunt cei care ar crede că ar putea atinge cerul cu un deget dacă ar avea o fracțiune din ceea ce a rămas…
Foamea și setea după „himera” numită Fericire este o dorință clară și pe înțeles de a fi și de a te bucura un „pic” și de ipostaza aceasta. Pentru a gusta, mulți alergând…
Din mila Domnului Dumnezeu sau mai bine zis, din iubirea Lui eternă, avem prilejul să venim, pe rând, în frumusețea acestei lumi văzute, cum a fost numită și de gânditorii români, cu un…
În opera filosofului Anicius Boethius, De Consolatione Philosophiae ( c. I, 1 1-6, pag. 80), se găsește un episod impresionant, despre care, pe bună dreptate, se susține de specialiști, că este o bucurie…
Pentru cititorul harnic şi răbdător voi selecta câteva rânduri din vasta operă teologică a celor trei Sfinţi Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nazianz, care au strălucit în…
Lucrarea filosofului Anicius Boethius (480-525, d. Hr.), De Consolatione Philosophiae, scrisă între anii 523-524, începe cu o elegie, adică, pe înțelesul tuturor, o compoziție poetică pe un ton plin de tristețe și amară…
Este necesar ca acum să prezentăm câteva tablete din lucrarea: De consolatione philosophiae (Despre consolarea Filosofiei), lucrare elaborată între anii 523-524.