Și în lumea filosofiei se întâmplă anumite nepotriviri în lumea ideilor, un locșor în care nu se poate tropăi, ci se intră „desculț” și în vârful picioarelor, și, bineînțeles, cu capul destul de…
După cum a fost înțeleasă filosofia lui Platon despre lume, Nietzsche merge pe urmele acestei împărțiri în două a lumii și vede că aceeași idee apare și în gândirea creștină. În locul „lumii…
Celebrul filosof Platon, ucenicul filosofului Socrate, a împărțit lumea într-o lume „aparentă”, care ne apare prin intermediul simțurilor, și o lumea „reală”, pe care o putem înțelege cu ajutorul intelectului.
Cum gândea Nietzsche despre om? El zicea: „Omul e doar o funie întinsă între bestie și Supraom – o funie peste un abis”. Cred că se lămurește oricine care are un dram de…
Ce mai crede Fr. Nietzsche? Că anumite concepte sunt legate între ele: omenirea, moralitatea și Dumnezeu, iar atunci când personajul său Zarathustra spune că Dumnezeu este mort, el nu lansează un simplu atac…
Două cuvinte despre profetul Zoroastru (cunoscut și ca Zarathustra), care a viețuit pe la anul 628 sau 551, î. Hr., și a întemeiat o Religie bazată pe lupta dintre bine și rău. În…
Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care…
Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la…
Savantul cărturar și om de știință, Benedetto Croce, chiar dacă nu a făcut studii academice de filosofie și nici cariera învățământului nu l-a preocupat, deși este un neîntrecut doctrinar și teoretician cu care…
În Anul Domnului, 1866, la Pescasseroli, se năștea Benedetto Croce, studiile făcându-le la Neapole și Roma. A urmat Facultatea de Drept și a fost studentul vestitului Antonio Labriola, de la care a învățat…