Iată că vine și rândul astronomilor, o mică parte, pentru că numărul lor este impresionant. Cine n-a auzit de William Herschel, creatorul astronomiei care a descoperit planeta Uranus și sateliții misterioși ai Planetei…
Dacă tot am amintit de ilustrul Laplace (1749-1827), ar trebui să mai spunem că, în ziua de 17 iunie 1809, scrie o scrisoare fiului său, pe atunci ofițer: „Rog pe Domnul Dumnezeu să…
Și așa, cu pași siguri, ne apropiem de modul cum gândeau și marii oameni de știință din veacul al XIX-lea! Să vedem gândirea complexă a vestitului matematician și astronom francez, Laplace (1749-1827): „Unul…
Cred că ar fi potrivit ca să trecem în revistă și ceea ce gândea filosoful și scriitorul francez J.J. Rousseau (1712-1788), despre maiestuoasa existență a Domnului Dumnezeu: „Să comparăm scopurile deosebite, mijloacele, legăturile…
Acum ne vom bucura, de bună seamă, de cei mai de seamă scriitori din veacul al XVIII-lea. Cel care a umplut sec. XVIII cu faima sa, a fost Voltaire (1694-1778), poet și prozator…
Să vedem acum ce spune Newton (1642-1727), mare astronom, matematician, fizician și filosof englez, un savant complet, la acea vreme! Iată una din mărturiile sale despre existența Domnului Dumnezeu: „O uniformitate atât de…
Ca să ne ținem, oarecum, de o cronologie în domeniul mărturisirii Domnului Dumnezeu, vom prezenta pe scurt și inițiatorii științelor moderne, din veacurile XVI și XVII! Un exemplu, mult grăitor, savantul Copernic (1473-1543),…
Secolul al VIII-lea (749) se încheie cu Sfântul Ioan Damaschinul, marele dogmatist al întregului Răsărit Ortodox. Este un timp în care, deja, se asistă la o cristalizare a dreptei Credinței, iar lucrarea sa…
După cinstirea Maicii Domnului, întru sfântă adormire, pe 16 august, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a orânduit prăznuirea Martirilor Brâncoveni, Constantin Domnitorul, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și vistierul Ianache…
Nicicând nu vom putea îndeajuns să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale semănate în cer și pe pământ. Dacă vom învăța să vedem și mai ales să medităm cu bunăvoință la divina alcătuire,…