Localitatea Galatia se afla în Asia Mică. Din nordul Italiei, prin secolul IV î. Hr., au emigrat până în Panonia şi Iliria seminţii celtice şi galice care în anul 280 î. Hr. au…
Corintul a fost o metropolă a păgânismului cu o jumătate de milion de locuitori, sinteză de cultură greco-romană şi orientală. Iuliu Cezar, după o sută de ani îi dă statutul de colonie romană,…
Dintru început, Faptele Apostolilor şi Evanghelia a treia alcătuiau o singură operă, având acelaşi autor, pe Luca, doctorul cel iscusit, pictorul cel inspirat, cărturarul luminat şi scriitorul „primei istorii a obârşiilor creştine”.
Sfântul Ioan Apostolul, frate al lui Iacov şi fiu al lui Zevedeu, a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi după aceea chemat la slujirea de apostolat de Domnul nostru Iisus…
În canonul cărţilor Noului Testament, Evanghelia dupăMarcu ocupă locul doi, deşi, din punct de vedere cronologic deţine primatul, făcând abstracţie de versiunea aramaică a lui Matei evanghelistul.
Întotdeauna, când a fost timpul de a scrie despre oameni şi evenimente, m-a cuprins îngrijorarea cum să fie acel material, pentru a reflecta adevărul ca bobul de rouă în care raza soarelui străluceşte.
Este prima carte din canonul Noului Testament. Înainte de a intra în miezul Sfintei Evanghelii, dorim să notăm că acest după se tălmăceşte: „Evanghelia potrivit lui Matei”; sau: „… În conformitate cu cele…