Estera, nepoata de frate a lui Mardoheu, care nu a plecat cu Ezdra la Ierusalim, era de o mare frumuseţe şi, prin concurs, ajunge soţia regelui Xerxe I (486-465 î. H.) care se…
Atât în versiunea ebraică, precum şi în cea a Septuagintei, cărţile Ezdra şi Neemia formau o singură carte, adică două părţi ale uneia şi aceleiaşi cărţi, scrise după captivitatea babilonică.
Septuaginta, adică Biblia sau Sfânta Scriptură este aceea care a cuprins în canonul ei cele două cărţi sub denumirea de Paralipomena, ceea ce înseamnă din limba greacă „a omite”, „a lăsa de o…
Din Studiul Vechiului Testament desprindem că cele patru cărţi ale Regilor cuprind istoria instituţiei monarhice. Perioada de o jumătate de mileniu, mai bine zis 453 de ani – începe de la 1040 î.…
A opta carte din Sfânta Scriptură este Rut, carte socotită ca una din rarele capodopere ale literaturii biblice. Cele patru capitole ne arată că sunt scrise de mâna unui mare şi adevărat artist.
A şaptea carte din canonul biblic al Sfintei Scripturi, este Cartea Judecătorilor, care se lega o vreme cu cea a lui Iosua. Se pare că a fost redactată de mai mulţi autori după…
Imediat după Pentateuh, sau Cele Cinci Cărţi, prin care se deschide intrarea în lumea cea necuprinsă a lui Dumnezeu, în canonul biblic este aşezată Cartea Iosua, personaj important, succesorul lui Moise la conducerea…
Acum vorbim despre cele dintâi Cărţi ale omenirii, scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt. Evreii numesc aceste Cărţi: Tora = „Lege” şi numirea de Pentateuh, care înseamnă „Cele Cinci Cărţi”, şi vine de la…