IPS Părinte Arhiepiscop Calinic1

În vacanţele şcolare eram obligaţi să plantăm puieţi. Era o mare bucurie să mergem prin păduri, chiar dacă eram mici, doar în prima clasă.

Tata a dorit ca în primul an de şcoală să-mi facă şi mie o geantă sau cufăr elegant, din lemn lăcuit, ca o vioară, pentru a purta cărţile.

În luna martie a anului 1953, când eram în clasa a doua şi aveam nouă ani, de pe lumea aceasta pleca Stalin. Ce jelanie! Ce durere! Ce plânsete pe la şcoală!

Cât de mare a fost pentru Andrei bucuria de a vesti fratelui său, Petru: „Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos!” Cei doi fraţi: Petru şi Andrei, dimpreună lucrători în ogorul Domnului…

După anul ’50 al secolului trecut, se înrădăcina deja „ciuma roşie”, cum se mai numea de unii tragedia care a cuprins o parte a omenirii. Se poate spune că lucrarea Anticristului îşi are…

Când veneau, mai ales posturile, noi ne pregăteam cu mare grijă.

Sâmbăta se făceau toate pregătirile. Nimic nu lucram duminica. Toată lumea era obligatoriu la biserică. La noi era o mare bătălie pe mersul la slujbă.

Când era iarnă, mama torcând fir din fuior de cânepă, iar eu depănând la gheme, îmi povestea câte ceva despre popa Dobre, cum i se mai zicea Părintelui Nicolae.

Într-una din zile, tata m-a chemat afară lângă un trunchi de copac, pe care se crăpau lemnele. O bardă stătea înfiptă cu coada oblic. Am început să mă îngrijorez. Dintr-odată îl aud zicând…

Aşadar, iată-mă şi bucătar! Hotărârea tatei era absolută. Nimeni nu mai putea schimba nimic.