IPS Părinte Arhiepiscop Calinic1

Orice şcoală cu profesori şi administraţie inteligentă îşi orânduieşte activitatea înăuntrul şi în afară după normele înaintate, în domeniul învăţământului şi al activităţilor extraşcolare.

Omenirea, în memoria ei, trebuie să păstreze anumite stări de suflet care au hotărnicit pentru totdeauna viața pe care și-a consumat-o în decursul timpului.

Bucuria cea mai mare era atunci când, după masă, pe la ora trei, se începea programul obligatoriu de meditaţii intensive.

Încă din toamna anului 1958, când primeam învoire, duminica după masă, fiind doar în anul întâi, grupaţi pe simpatii, mergeam prin Mănăstirea cea vestită a Neamţului muşatin. Doream să nu-mi rămână nimic necunoscut.

Printre profesorii nou-veniţi, Mircea Păcurariu era apropiat de elevi, deşi sobrietatea pe care o afişa te ducea cu gândul că ar fi distant şi cu nasul pe sus.

Chiar dacă profesorul şi fostul director Ioan Ivan era de o severitate exemplară, fără să zâmbească vreodată – personal nu l-am văzut – pe lângă lecţiile predate cu mare măiestrie la Noul şi…

La unele seminarii teologice, pe vremea aceea, se povestea cum era orânduiala „tradiţională”. Anii întâi şi doi erau obligaţi să se adreseze cu „domnule elev” celor din anii trei, patru şi cinci.

Din primii ani de şcoală am învăţat să fim ca la armată. Trezirea era la oră fixă. Prunci fiind, nu ne prea bucuram când suna clopoţelul la ora cinci dimineaţa.

Câteva ore pe săptămână, când căpătam învoire, cu bilet de la pedagog sau de la profesorul de serviciu, mai mulţi elevi adunaţi porneam în câte o escapadă prin Mănăstirea Neamţ. Din grup, făceau…