Lucrările înaintau la biserică, iar lumea era într-un entuziasm fără margini. Când s-a pus centura de acum începută pe ruinele cele vechi ale bisericii reformate, s-a lucrat o noapte întreagă şi o zi.
Când este vorba de sinceritate, cu ardelenii nu este de glumă. Aşa i-am cunoscut, mai ales pe cei din Tioltiur. La slujbele din sărbători şi duminici, toţi creştinii veneau la biserică să se…
Că veni vorba de greco-catolici, mă bucur să spun că am fost trimis preot tocmai în parohia care trecuse, în 1948, la Biserica Ortodoxă. Erau doar 16 ani de atunci, iar eu prea…
Ca la început, nu ştiam de niciunele. Trebuia să ai cunoştinţe de arhitectură, rezistenţă, fierărie, tâmplărie. M-am dus în târg la Gherla şi mi-am cumpărat: Cartea Zidarului, Cartea Lemnarului, Cartea Fierarului, Cartea Betonistului.…
Ascultând sfaturile înţelepte ale mătuşii Irina, mi-am cam pus pavăză la „pupăză”. Orice cuvânt era măsurat şi mi-am propus să nu zâmbesc sau să râd vreodată cu cineva.
Cu gândul la ruina fostei biserici reformate din Tioltiur, m-am hotărât să-mi îndrept paşii către Stoiana, unde era preot paroh Banyay Bella. Am întrebat unde-i satul.
Vrând să fac pe democratul într-o dictatură comunistă-atee, le-am spus creştinilor care au venit la biserică pentru a-l vedea pe popa nou-venit, că-s rugaţi, la sfârşitul slujbei, dacă are cineva vreo nemulţumire, să…
Cu examenele luate la Sibiu, m-am întors la Parohia Tioltiur. Creştinii mă aşteptau, chiar dacă nu prea credeau că fac mulţi pureci prin satul lor. La propunerea coratorului David David, am pornit-o pe…