Este o mare binecuvântare și bucurie duhovnicească, ce cuprinde inima noastră și anul acesta, de a prăznui în pace și sănătate, Nașterea Domnului Iisus Hristos, aici pe Pământ, în Staulul acestei frumuseți a…
Mișcarea, mersul Universului, din care și noi facem parte, presupune dintru început o forță uriașă, un prim motor (Primus Movens!) o primă pornire, ca a unui Ceas Uriaș, care este în același timp…
Chiar dacă noi, oamenii, creatura predilectă a lui Dumnezeu, ne bucurăm de o stare aparte în Universul vizibil, fizic și posibil, sprijiniți ca într-un punct arhimedic, de vederea lucrărilor Sale, atât de diverse…
Când citeşti pe Cioran mai cu atenţie şi eşti prudent să nu cazi în alunecările sale, rămâi de-a dreptul uimit şi trebuie să te scuturi, ca viteazul din poveste. Parcă nici nu-ţi vine…
Se pare că Cioran a încercat să înţeleagă cele patru feluri de ateisme din negura veacurilor: ateismul filosofic, ştiinţific, marxist-leninist şi al idioţilor ca fiind cel mai răspândit pe faţa pământului.
Când deschidem ochii, atunci vedem creația lumii vizibile, iar mintea cea așezată pe gândire echilibrată și Îngerul Păzitor, ne șoptesc că lumea nu este veșnică și că ea are un început și un…
Când ţi se macină în minte problemele fundamentale ale existenţei trebuie să te apropii de un posibil realism care să-ţi echilibreze, oarecum, viaţa efemeră de pe acest pământ.
Gândindu-ne la lucrarea universală a Domnului Dumnezeu, mintea noastră se înaripează și de la mii de ani lumină, încercăm să vedem capodopera Creatorului.
Înainte de a se coborî Patriarhul Teoctist din Carpații sinaitici, părăsind liniștea chinoviei pentru a intra din nou în gâlceava zilei, lucru pe care-l va regreta mereu, toată viața sa (fiind martorul ocular…