IPS Părinte Arhiepiscop Calinic1

Ovidiu Nasso ne lăsa scris în Tristele sale: „Cât timp vei fi fericit, vei avea o mulţime de prieteni, dar în vremuri de restrişte vei fi părăsit.” Mai târziu, Iordache Golescu a zis:…

Cicero scria pe vremuri o carte bună, pe nume, De Amicitiae, în traducere: Despre Prietenie, după câte îmi amintesc, pe când copiam din înţelepciunea antică, în caietele de elev silitor, cum îmi place…

Venirea pe lumea aceasta nu este numai un exerciţiu biologic. Fiecare om are o menire chiar din pântecele mamei lui, cum ni se arată întru bună desluşire în bătrâna Carte a lumii, Scriptura…

Trebuie să recunoaștem că metaforele lui Cioran sunt de o bogăție nemaiîntâlnită. Chiar că nu-ți vine să crezi.

Ni s-a dat o permanentă stare de neliniște în căutare. Nicicând lucrările și stările noastre nu ne odihnesc. Vrem să dăm cu capul de Dumnezeu, cum dai cu capul de pragul de sus.…

Stând la Paris a putut mai ușor să scrie: ”Dumnezeu pendulează între Rusia și Spania (între Dostoievski și El Greco) mai sunt și altele care se mulțumesc a-l cunoaște.”

Zbaterea noastră, ca a peștilor în plasă, este fără să vrem, ori fără să recunoaștem, condiția noastră existențială. În decursul veacurilor, bieții oameni s-au hrănit cu zbuciumul de fiecare clipă.

Cioran a pendulat mereu între Teologie și cinism. ”Cinismul” a fost pâinea lui cea de toate zilele. Deși a dorit, cu intermitențe, ca armonia universală să-i liniștească trepidația în gândire și scris.

Întotdeauna sunt foarte bucuros, când mă gândesc la Dumnezeu și pășesc prin dumbrăvile cu lumină de azur.

Cred că Cioran a încercat să-l îngurgiteze pe Dumnezeu! Umbla să mănânce pe Cel Care nu se lăsa înghițit de flămândul, ce se hrănea de o vreme, doar cu insomnii.