Despre „recuperare” se spune că ar fi al doilea fenomen, după ce s-a săvârșit operația și pacientul a „scăpat” cu viață, în urma trecerii prin mari încercări chirurgicale.
În ziua de 22 iunie 2023, când în Biserica Ortodoxă Română se prăznuiește Sfântul Grigore Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, care în anul 1834 a fost chemat la Sine, de Domnul Dumnezeu, a avut…
S-ar putea spune, mai în glumă, că acest titlu este un „joc de cuvinte” din domeniul medicinei savante. Oricât am citi despre tainele medicinei, putem spune că ne aflăm într-un labirint, cu greu…
Greu este să fii om integral! Anevoios lucru și anevoioasă lucrare! Când mă gândesc la medic, imediat mă gândesc la Domnul Dumnezeu, Cel care ne-a creat pe toți, începând din gândirea Sa și…
M-am bucurat din toată inima când am auzit sau am avut prilejul de a întâlni și a fi cercetat medical, de adevărați oameni de știință, de oameni de omenie și râvnă de a…
Mare minune este ipostaza de a recunoaște și în alt om valori profesionale excepționale și mult mai performante decât le-ai avut, în viața științelor medicale!
Sunt fericit că pot afirma faptul că există în domeniul Medicinii din România și din lume, grijă aparte de a sluji lui Hipocrate, Părintele Medicinii terestre, cu toată osârdia, respectându-se Jurământul său, pe…
Este foarte important și este bine, ca „tainele” în domeniul Medicinei să fie cunoscute de cât mai mulți oameni. A cunoaște bine „tainele” sănătății înseamnă să te pregătești zi de zi, cum să…