Cuvântul Ierarhului1591

Emil Cioran, atunci când privea din zarea lumii, vedea pe Dumnezeu prea îndepărtat de sine. Şi atunci avea gândul de a evada din Dumnezeul, în care era cuprins, de altfel.

Cred că starea „normală” a lui Cioran era instabilitatea spirituală şi duplicitatea, sau mai degrabă, lipsa de onestitate cu sine.

Cioran a devenit un „specialist” în nesomn. Nimeni nu ştie cu adevărat iadul de insomnie în care el a trăit ani de-a rândul. A fost un chinuit.

Atunci când Cioran scria despre Dumnezeu, că s-ar cam plictisi, nu înţelegea absolut nimic despre Dumnezeu şi despre lucrarea Lui. Cred că acest Cioran, chinuit de toate fantomele, a adunat în scrisul lui…

Cea mai mare nenorocire pentru om este uscăciunea sufletească, aşa cum este scleroza în plăci. Nimic nu se arată mai urât  şi mai desfigurat pe lume. Hidoşenia omului cu sufletul uscat  este mai…

Omul este înzestrat cu puteri miraculoase pe care niciodată nu le va putea descoperi. Este prea mult  preocupat de alţii şi alte probleme, căutând sprijin în dezolare până la ameţeala care ne cuprinde…

Cine ştie cât de greu este să nu ai lumina ochilor pe dinafară? Doar cei care nu văd! Când intrăm în cămara cea dinlăuntru a sufletului şi totul este învăluit în întuneric, ne…

În Vechiul Testament citim adesea, că „Dumnezeu este gelos pe oameni” mai ales atunci când oamenii se îndepărtează de Legea Lui şi alunecă spre blestemăţii. Este anevoios a înţelege această stare care trece…

Realismul dureros, care bântuia neodihnit pe Cioran, l-a făcut să afirme, că: „omul suferă de o primăvară a întunericului” şi „când vrei să te întorci în Dumnezeu, îngheaţă lumina dintre tine şi El.”

Cred că nimeni de pe faţa pământului n-a îndrăznit atât de mult în faţa lui Dumnezeu, ca Cioran. Voltaire a fost un mic copil. Nietzsche poate fi un bunic neputincios al lui Cioran…