Noi, cei de azi, de vrem sau de nu vrem, suntem: „Moștenitori ai drepturilor pentru păstrarea cărora părinții noștri au luptat veacurile trecute, fie ca aducere aminte a acelora să deștepte în noi…
Scriitorul Grigore Alexandrescu, în stihuri românești, ca un fagure de miere, din Ceruri, ne glăsuiește: „Când citim în vechea carte a istoriei străbune/ Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române/ Care inimă stă…
Citind în bătrâna carte: Istoria Literaturii Române, compendiul uriaș, elaborat de genialul George Călinescu, vedem chiar la prima pagină, o punere la punct, necesară pentru viitorime, în ceea ce privește tinerețea sau bătrânețea…
Când ne pronunțăm despre Istorie, în general, și mai ales, când avem în vedere Istoria unică a Neamului Românesc, trebuie să începem cu gândul transmis nouă de Nicolae Bălcescu, sfântul istoriografiei românești.
În anul 1852, poetul și scriitorul Vasile Alecsandri, în Prefața de la volumul Balade, scrie pentru inima noastră: „Comori neprețuite de simțiri duioase, de idei înalte, de notițe istorice, de crezări superstițioase, de…
Preotul Alexei Mateevici, de neam basarabean, ne-a lăsat o poezie mult știută și de neuitat: Limba noastră! Este o alcătuire imn pentru ce înseamnă sfințenia limbii pe care o vorbesc popoarele; el scriind…
Câtă bucurie să ai în ce te sprijini! Iată cum George Barițiu scrie, plin de năduf: „...vrăjmașii limbii românești sunt totodată vrăjmași ai culturii și ai progresului națiunii românești!”
Savantul Nicolae Iorga, ca întotdeauna, în orice situație ar fi, o dă pe drumul drept, fără ocolișuri. Iată, că despre despărțirea de Patrie, se exprimă hotărât și chiar tăios: „Acel ce-și părăsește Țara…
Ca să fii cârmuitorul unui popor, înseamnă că, imediat, trebuie să te gândești că ești alesul lui Dumnezeu, Care îți dă în grijă, pe o perioadă, națiunea și să veghezi la viața și…
Bucurându-ne de rânduiala cea binecuvântată de Dumnezeu în Biserica Slavei Sale, Calendarul creștin ortodox își începe lucrarea Anului bisericesc o dată cu începutul lunii septembrie, toamnă bogată în darurile lui Dumnezeu.