Zicea cineva, mai cu umor, că atunci când nu ai ce face, te apucă dorul de a citi și mai ales, a scrie câte ceva despre Filosofie! Ca s-o începi cu dreptul, și…
Trebuie să înțelegem că Filosofia nu este doar apanajul unor gânditori străluciți și excentrici, așa cum se consideră, în general, de către unii dintre noi! Am putea spune că filosofi suntem toți cei…
Scrierile lui Victor Hugo, m-au fascinat din tinerețe. Aveam impresia că el a scris și pentru mine, mai ales că personajul său, Cosette, se asemăna în suferințele pe care le-a îndurat și mama…
Câteodată, auzim rostindu-se, cu o stare hazlie: „Ce stai pe gânduri, ca baba între scânduri!” Adică în sicriu! Asta înseamnă că nu ai niciun fel de gânduri. Dură vorbă, un fel de zicere…
Mare bucurie ne cuprinde inima, și sufletul saltă de veselie, atunci când spunem, după o întâlnire de dialog, cu sine și cu alții, că am avut o idee bună! Am putea spune că…
Bucuria mea cea mai mare, dintotdeauna, de când mă știu pe lumea aceasta, a fost de a citi mereu și la întâmplare, orice carte îmi venea la îndemână și nu doar pe sfert…
Când citim din Educația prin sine însuși, de G. Aslan, ne bucurăm să aflăm, că: „Omul care cugetă și simte ideea de solidaritate, are un principiu conducător în viață. Solidaritatea cu restul speței…
Vasile Alecsandri, proslăvit de Mihai Eminescu, drept: „Rege al Poeziei!”, în Români și Patria lor, scrie: „Eu iubesc și am multă sperare într-acest popor plin de simțire, care respectează bătrânețele, care-și iubește pământul,…
Cred că pe lumea aceasta, cuvântul Democrație a fost cel mai mult folosit, de la copilul din leagăn până la suveranul unei Țări! S-a zis că, iată, avem și Democrație, ca și libertatea,…
Românul este mucalit și are umor cu carul, că altcum ar fi dispărut din Istorie! Iată ce spune despre Lege: „Pe roata de sus se învârte Legea!” și că: „Nu cei din afară,…