În lumea occidentală există, ca și în lumea orientală, sfinți care și-au consacrat viața în studii de înaltă înțelepciune. Unul dintre ei este și Sfântul Anselm de Canterbury, născut în anul 1033, în…
Într-un articol anterior despre maximele lui Constantin Brâncuşi, ne-am oprit asupra celor consacrate păcii şi echilibrului interior, concepţiei referitoare la artă şi, îndeosebi, asupra eticii sale strâns legate de înţelepciunea ţăranului român impregnată…
Recitesc acum la împlinirea a 148 de ani de la nașterea lui Brâncuși, cartea lui Petre Pandea despre marele sculptor, apărută în 1967 la Editura Meridiane și subintitulată „Amintiri și exegeze”.
Într-un triptic de articole, intitulat Pace şi bucurie cu Brâncuşi, am încercat o argumentare care să evidenţieze statura creştină a marelui nostru artist.
Într-un medalion consacrat aforismelor lui Brâncuşi, aminteam că sculptorul a fost cântăreţ în strana bisericii române sau a capelei, cum se spunea pe vremuri, din Paris. O biserică ortodoxă, bineînţeles.
Avicenna, spre deosebire de Aristotel, este unul din cei mai faimoși „dualiști” din istoria filosofiei – el credea că trupul și mintea sunt două substanțe distincte. Marele său predecesor în această privință a…
Aminteam în materialul trecut, de Avicenna (980-1037), după numele său inițial Ibn Sina, născut în Bukhara, în Uzbekistanul de azi. El a scris în limba arabă, limbă în care se învăța carte în…
Mai multe tablete, în ultima vreme, au ocupat site-ul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, despre filosoful-cărturar creștin Boethius, cu rădăcini adânci în cunoașterea Domnului Dumnezeu, dar și o luminată credință.
Câteva cuvinte (încă) despre filosoful Boethius, care, dacă nu a făcut păcate mari, pentru opera lui merită să fie considerat unul dintre cei mai mari sfinți antici. Acest învățat unic, dimpreună cu Aristotel…
Auzeam și noi ziceri din acestea mai sentențioase, drept adevăruri axiomatice și eram foarte atenți. Cădeau greu, ca sabia! Când părinții spun asta înseamnă că este ceva grav: ai greșit și drumul, dar…