Discipolul lui Platon, Aristotel filosoful ( 384-322 î. Hr.) a văzut lumina zilei la Stagira – Halkidiki, în regiunea nord-estică a Greciei, tatăl său fiind medic al familiei regale a Macedoniei, primind o…
După ce, în toamna anului 1916, trupele României, intrată în Primul Război Mondial de partea Antantei, dezrobiseră o parte a Transilvaniei, balanța războiului s-a întors brusc în defavoarea noastră. Coroana, Guvernul și o…
Sfântul Pavel, marele Apostol al neamurilor, cel care a călătorit până la al treilea Cer, din mila lui Dumnezeu, adresându-se creștinilor din Corint, le-a scris din adâncul inimii: „Nu știți oare că sfinții…
Celebrul filosof Platon, născut dintr-o familie de nobili, în jurul anului 427 î. Hr. în Atena, a fost elevul lui Socrate, un fel de discipol sau învățăcel.
În perioada anilor 399-355, filosoful Platon îl cuprinde în imaginația sa, făcând un portret, filosofului Socrate în „Apărarea lui Socrate”, și în numeroase alte studii și dialoguri. Sumar, filosoful Socrate a venit pe…
Înainte de a continua din tainele filosofiei, trebuie să facem un fel de trecere în revistă a celor gândite de filosoful Thales din Milet, care susținea ipoteza prin care Cosmosul este alcătuit dintr-o…
Filosoful Protagoras (născut în 490, a trăit până în anul 420 î. Hr.), s-a născut în localitatea Abdera, în nord-estul Greciei, a călătorit prin lume ca profesor ambulant, iar mai târziu s-a așezat…
Acest mare campion al gândirii filosofice, raționalist până în vârful urechilor, a avut în gândirea sa avansată și înțelegerea Cosmosului, act științific de primă mână, care reprezenta căutări harnice a filosofilor dinaintea existenței…
Să ne întoarcem din Extremul Orient în Grecia antică, pentru a vedea ce înseamnă „Totul este Flux”, afirmație susținută de filosoful Heraclit (535-475 î. Hr.).
Filosoful Confucius (551-479 î. Hr.), pe numele său Kong Fu-Zi, nume preschimbat de misionarii iezuiți, care au adus ideile lui în Europa, latinizându-i numele, prin secolul al XVI-lea, s-a născut în anul 551…