De la început Du Bois s-a remarcat prin capacități intelectuale excepționale, câștigând o bursă la Universitatea Fisk, studiind în Germania doi ani, la Berlin, după care s-a înscris la Harvard, unde a scris…
Poetul, filosoful și romancierul Miguel Unamuno a devenit cel mai cunoscut după apariția cărții sale: Despre sentimentul tragic al vieții (1913). El arată că întreaga conștiință este o conștiință a morții (suntem dureros…
Ca în loc de orice început să încercăm să arătăm „silogismul” lui John Dewey: „Problemele apar deoarece încercăm să înțelegem...provocările aduse de viață într-o lume în continuă schimbare, deci, trebuie să înțelegem tradițiile…
Iată și silogismul lui Henri Bergson (1859-1941): „Există două tipuri de cunoaștere: Cunoașterea relativă: cunoașterea obiectelor din lume dintr-o perspectivă particulară. Aceasta este atinsă folosind intelectul și rațiunea: noi suntem distanțați de obiectul…
Reamintim că filosoful Edmund Husserl s-a născut în anul când se uneau Principatele Române, 1859, în orașul Moravia, pe atunci parte din imperiul austriac. A studiat matematica și astronomia. După ce și-a luat…
După cum se știe, Ahad Ha`Am este pseudonimul filosofului evreu de origine ucraineană Asher Ginzborg, un faimos gânditor sionist care a promovat o renaștere spirituală în rândul evreilor. În 1890, susținea într-un eseu…
Nu știu, desigur, cum au scris alții, cu anumite metehne fizice, uneori insuportabile. Personal, am scris după fiecare operație: de rinichi, de inimă, de coloană, și în cele de față (începând cu iunie…
Spre marea durere a filosofului Nietzsche, în timpul vieții lui nu s-a putut bucura ca scrisul său să ajungă la publicul larg și chiar el a trebuit să plătească pentru publicarea părții finale…
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian,…